Tenismenul Victor Crivoi, jucător venit din calificări și locul 194 ATP, a acces, luni, în turul doi al turneului de la Hamburg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 1.115.000 de euro, reușind astfel cea mai bună performanță a sa din acest an, informează site-ul oficial al competiției.
Crivoi l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră și 16 minute, pe spaniolul Guillermo Olaso, jucător venit din calificări și poziția 167 în ierarhia mondială.
În turul doi, Victor Crivoi îl va întâlni pe italianul Fabio Fognini, cap de serie numărul 15 și locul 38 ATP, care a fost direct acceptat în faza secundă a competiției.
Pentru calificarea în turul doi la Hamburg, Crivoi va primi 30 de puncte ATP și un cec în valoare de 6.045 de euro.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER